Orice facultate, dar mai ales Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, are un rol formator, contribuind la dezvoltarea personală a studenţilor, prin sedimentarea unor cunoştinţe precise, dar şi prin dezvoltarea unor competenţe şi abilităţi pe care absolvenţii să le poată folosi oriunde pe piaţa muncii. Fiecare secţie a facultăţii noastre, de la Filologie la Limbi Moderne Aplicate şi de la Traducători-Interpreţi la Studii Culturale, formează specialişti care pot urma cariere de succes nu numai în “clasicele” ale învăţământului, traducerilor, editurilor, presei şi instituţiilor culturale, dar şi cariere în domenii dintre cele mai diverse: vânzări, customer care, online media, marketing şi multe altele (lucru dovedit de numeroasele oferte de angajare afişate mereu în facultate, pe site-ul asls.ro şi de prezenţa unor companii de top, în fiecare an, la Cermonia de Absolvire).
Însă alături de educaţia formală câştigată pe băncile facultăţii, un rol decisiv în cariera fiecăruia îl are şi educaţia informală, dobândită, printre altele, prin participarea la ateliere, seminarii, conferinţe, workshop-uri şi training-uri de dezvoltare profesională.
ASLS a înţeles această nevoie a studenţilor şi a organizat, de-a lungul timpului, mai multe conferinţe şi sesiuni de training, pe teme de carieră – evenimente dedicate în special studenţilor Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, dar la care au avut acces (bineînţeles, gratuit) toţi tinerii interesaţi.
Unul dintre cele mai de succes evenimente de acest tip a fost training-ul Re-inventează-te! Sfaturi utile pentru cariera viitorilor experţi, organizat de ASLS în luna mai 2010 şi desfăşurat la Orange Concept Store.
Dat fiind ca trăim într-o lume care este în continuă expansiune, trainingul şi-a propus să prezinte un ABC al reuşitei în carieră, dar şi un răspuns la întrebarea “Ce reprezintă succesul?”.
“ASLS te provoacă să intrii în comunitatea experţilor, pentru a descoperi că fiecare invenţie are nevoie de o minte genială, că fiecare meserie este brăţară de aur pentru toţi cei care au un plan de carieră. Prin ascensiune, solidaritate şi leadership ai şansa să obţii succesul în carieră. Prin sfaturile specialiştilor Mihaela Nicola şi Bogdan Grigore vom trasa obiectivele pentru viitor, având drept punct de referinţă dorinţa de a ajunge în top. Provocările pe care le acceptăm în formarea personală şi profesională fac parte din reinventarea noastră.” a declarat, la vremea respectivă, Preşedinte de atunci al ASLS, Aliana Răteanu.
Despre cum s-a desfăşurat şi ce au învăţat cei care au participat la training, dar şi despre ce presupune organizarea unui astfel de eveniment, puteţi citi AICI.
De asemenea, în toamna anulului trecut, ASLS a demarat o succesiune de traininguri de dezvoltare profesională, desfăşurate chiar în incinta Facultăţii noastre. Sub deviza 10 este numărul succesului, 10 sunt trainingurile care ţi-l vor aduce mai aproape, ASLS i-a invitat pe studenţi la un drum către succesul personal şi şi-a propus să îi iniţieze în diverse domenii. Ne-au fost alături şi ne-au împărtăşit din experienţa lor chiar două foste absolvente ale Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, care au acum cariere de succes în lumea vânzărilor (Olivia Stancu – la vremea respectivă, Online Sales Manager la Splendid Interactive) şi a online-ului (Alexandra Enea – pe atunci, Project Manager Amelie.ro)
_________________.
Din toamnă, vă aşteptăm cu alte training-uri utile, pentru toţi studenţii interesaţi! Iar dacă v-ar plăcea să participaţi chiar voi la organizarea unui astfel de eveniment, vă aşteptăm alături de noi!
ASLS recrutează!








